Mugurele din care vii

Adrian Păunescu

Din lumea noastră, pururea ostliă,
Ce nu mai crede astăzi în nimic,
Am coborât narcotizat de milă
Ce poate fi un mugur mic...

E flora preparată să domine,
Sunt mere mari, e grâu enorm, se sparg
Balenele gătite pentru larg
Şi, brusc, un mugur mistuit de sine.

Voi pune nişte gardă militară
Să-mi apăr dreptul de-a iubi în veci
Un mugur viu format din frunze reci,
De fapt, luându-i dreptul să şi moară.

Dezbracă-te de cele vegetale
Şi urcă printre frunze, în copac,
Regina lor sunt gata să te fac,
Să-i dăm acestei stări o altă cale.

Şi inima ce-o port în piept mai speră
Să nu simţim că ducem timp în noi,
Să ne ruinăm sub mari ninsori şi ploi,
Tu, floarea mea de la...butonieră...