sâmbătă, 12 iulie 2014



Bărbatul

Adrian Păunescu 


Am dat un telefon la mine acasă
Am spus "Alo!" şi-apoi am aşteptat
Si mi-a răspuns o voce-aproape groasă
O voce sugrumată, de bărbat.

Si am închis şi-am mai format o dată
Si-aceeaşi voce mi-a răspuns, abrupt
Si-n mine ca-ntr-o mină inundată
Ceva s-a luminat şi-apoi s-a rupt.

Era băiatul meu, o, doamne sfinte,
Si eu care uitasem că-s bătrân,
Că am ajuns şi eu un biet părinte
Si-o amintire, doar, am să rămân.

"Alo, băiatul tatii, masa-i gata?"
Si el mi-a zis să vin cât mai curând
Si l-am simţit în trupul meu pe tata
Cu o cazma de purpură săpând.

Aşa ne îngropăm la noi în oase
Pe-naintaşii ce se sting mereu
Si încă sun la telefon acasă:
"Tu, spune-mi ce mai faci, băiatul meu?"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu