luni, 29 septembrie 2014

Îţi mai aduci aminte marea? 
Adrian Păunescu


Îţi mai aduci aminte marea aflată pururea de gardă,
Îţi mai aduci aminte plopii tremurători din ţărmul ei,
Îţi mai aduci aminte zorii când soarele-ncepea să ardă
Dezmeticindu-ne ce suntem, sau ochii tăi, sau ochii mei?

Îţi mai aduci aminte noaptea ca o hipnoză peste creier,
Îţi mai aduci aminte felul în care ne copilăream,
Îţi mai aduci aminte rolul de somnifer al unui greier,
Îţi mai aduci aminte sarea ce se cristaliza pe geam?

Îţi mai aduci aminte totul, tăceri urmate de cuvinte,
Îţi mai aduci aminte plânsul locomotivelor în gări,
Îţi mai aduci aminte faptul că eu nu-mi mai aduc aminte,
Îţi mai aduci aminte moartea cu-nfăţişarea unei mări?

Eu am uitat de-atâta noapte întregul vis ce mă-mbătase
Senzaţiile ei în creier mi le usuc ca pe idei,
Şi cer să vină gunoierii s-o ia şi-n pace să mă lase,
Ca să-mi aduc aminte munţii din toate-adâncurile ei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu